Muzică şi bucurie cu Duo Cello Jaya

Atunci când în viaţa unui tânăr se iveşte o boală grea, muzica aduce cu siguranţă o fărâmă de bucurie şi speranţă în lupta împotriva suferinţei.

Recitalul ce a continuat Seratele muzicale în Biserica Lutherană, vineri 14 iunie, a avut tocmai un astfel de scop, fiind oferit de doi violoncelişti tineri reuniţi sub titulatura Duo Cello Jaya. Tânărul care are nevoie de ajutor se numeşte Walter şi este elev al Liceului Teoretic Tudor Vladimirescu din Bucureşti. Boala de care suferă este cancerul într-o formă rară. De aceea, membrii Duo Cello Jaya, violonceliştii Ella Bokor şi Mircea Marian s-au hotărât să ia atitudine şi să cânte într-un recital special, intitulat “Muzică şi bucurie“.

Organizat în scopul strângerii de fonduri pentru Walter, seara muzicală a inclus opusuri selectate din creaţia unor compozitori diverşi din punct de vedere stilistic, de la Jean-Baptiste Barrière şi Joseph Haydn, până la David Popper şi Frederich Zehm.

 duo-cello-jaya Serate Muzicale
 CRONICI 17.06.2013
romania-muzical.ro